Replici puternice in provincia chineza Sichuan, dupa cutremurul din maiJoi, 24 Iulie 2008
Cel putin trei puternice replici seismice s-au produs joi in sud-vestul Chinei, puternic afectat de seismul din luna mai, si au provocat moarte unei persoane in varsta si ranirea catorva zeci de persoane, potrivit agentiei China Noua. O replica avand magnitudinea de 5,6 a afectat districtul Qingchuan din nord-estul provinciei Sichuan, in primele ore ale zilei de joi. Seismul a provocat moartea unui barbat de 60 de ani. Cel putin patru persoane au fost ranite si in districtul vecin Ningqiang din provincia Shaanxi. Aceasta a fost una dintre cele doua replici seismice inregistrate dimineata, care au provocat alunecari de teren si blocarea unor drumuri. "Ambele (replici, n.red) s-au resimtit foarte puternic si au durat destul de mult (...) Muntii si casele s-au zguduit", potrivit agentiei China Noua. O alta replica cu magnitudinea 6,0 pe scara Richter a fost inregistrata la ora locala 15.09, relateaza China Noua. Autoritatile chineze au avertizat asupra tentativelor anevoioase de reconstructie, inclusiv asigurarea unor locuinte pentru milioanele de sinistrati si refacerea economiei locale. Stafeta olimpica va ajunge in provincia Sichuan in perioada 3-5 august. |
|
|


