Trenuri anulate in nordul tarii, din cauza inundatiilorVineri, 25 Iulie 2008
Mai multe trenuri Personal care circula in nordul tarii au fost anulate din cauza inundatiilor, noua rute fiind inchise din cauza spalarii terasamentelor si a inundarii liniilor, informeaza, vineri, Compania Nationala de Cai Ferate. transmite MEDIAFAX Astfel, incepand de vineri, de la ora 1.14, au fost inchise sectiile de circulatie Targu Frumos - Ruginoasa, Darmanesti - Cacica, Putna - Gura Putnei, Dolhasca - Falticeni, Gura Putnei - Galanesti, Radauti - Galanesti, Dornesti - Radauti, trenurile Personal care circulau pe aceste rute fiind anulate. De asemenea, raman in continuare inchise sectiile de circulatie Sarmasag - Borla, din cadrul Regionalei CF Cluj, unde linia este inundata si Nisipitu - Gura Putnei, de la Regionala CF Iasi, din cauza aluviunilor. Administratia Nationala de Meteorologie a prelungit codul galben de ploi pentru judetele Suceava, Botosani, Maramures si zona de munte a judetelor Neamt si Bistrita-Nasaud, incepand de vineri, ora 12.00 si pana sambata la pranz. Potrivit meteorologilor, in cele cinci judete atentionate cu cod galben cantitatile de apa vor depasi 25-30 de litri pe metrul patrat, iar izolat chiar si 40-50 de litri pe metrul patrat. |
|
|



